Chiar, de ce? De ce te-ai trezi din dulceața somnului de dimineață sau uneori la ore mult prea matinale pentru majoritatea oamenilor? Ca să ce, să vezi un răsărit? Pân’te freci la ochi de cinci ori și caști de trei, soarele e deja sus și nu-nțelegi ce dracu’ cauți tu pe malul mării, în loc să fii în pat.
De-a lungul timpului, de când practic și eu sportul ăsta sau joaca de-a răsăritul, în foarte multe moduri, am avut parte de multe priviri piezișe. Mai ales când au auzit că îmi și place treaba asta.
Femeie, ești cu capu’? Da, sunt.
Partea cea mai frumoasă e că nu sunt singura. Am descoperit și alți oameni care găsesc o adevărată plăcere în a admira un răsărit. Ba mai mult, împărtășesc cu restul lumii frumusețea naturii, așa cum reușesc ei s-o surprindă, în imagini sau clipuri video. Perseverența și talentul cu care o fac, pe mine m-au lăsat fără replică de multe ori.
Ei sunt fotografii de peisaj. De răsărit, în special.
Sunt oameni obișnuiți, ca mine și ca tine, cu job-uri full time, cu familii, responsabilități sau un milion de probleme. Cu griji și necazuri. Răciți cobză, cu mucii la gură sau sănătoși tun. Cu sau fără mașini personale, care chiar depun un efort să ajungă la la 5.20 dimineața, vara. Iarna e deja un lux, chiar în perioada aceasta soarele răsare cel mai târziu, la 7.40. Darrr… să nu uităm, e iarnă. Uneori temperaturile ajung și la -7 grade, amplificate de celebrele vânturi de la malul mării. La temperaturi cu minus nu mai e chiar o plăcere să nu-ți mai simți degetele pe aparatul foto. Și să nu uităm de echipament, rucsacul fotografului care are de la 6kg în sus, trepiedul sau alte accesorii utile, în funcție de ce folosește sau are nevoie fiecare.
Da, toți sunt cu capu’, pentru că nu sunt plătiți de nimeni, cheltuiesc sume frumușele de bani pe tot ce înseamnă aparatură foto și timp prețios. Niciunul dintre ei nu e egoist, ne împărtășește cu drag pe platformele media rezultatul muncii lor.
Unul spectaculos, aș zice.
Iar uneori munca lor este furată cu nerușinare, persoane lipsite de orice formă de respect sau etică își atribuie superbele fotografii sau clipurile video. Cel mai simplu și onest ar fi să pună un credit foto și numele celui care a produs imaginea sau filmulețul. Fiindcă da, deși nu pare, este și asta o muncă care trebuie respectată. O imagine de calitate, care vorbește prin emoția pe care o transmite, înseamnă de fapt, efortul, timpul, banii și munca cuiva. Înseamnă orele de practică sau studiu pentru această formă de artă. Înseamnă timp petrecut nemișcat pe scaun, pentru a edita și a da forma perfectă imaginilor.
Iar tot ceea ce fac, fac din pasiune. Fac din dorința de a echilibra partea urâtă și anostă a vieții cu frumosul din ea. O fac din plăcerea de a se conecta cu natura și de a transmite asta mai departe.
Despre această specie aparte vreau să vă vorbesc. Tot ce am scris mai sus e doar un preambul pentru a vă familiariza măcar puțin cu ce înseamnă a fi sunrise catcher. Pe acești oameni talentați îi voi prezenta în postările mele viitoare, dar și munca lor. Iubirea și pasiunea lor pentru răsărit.
O mică parte din răsăriturile mele o puteți vedea în articolele din seria Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul. Pe primul îl găsiți aici.
Momentan sunt vreo 16, aveți ce frunzări.:))
foto: arhivă personală
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
2 thoughts on “Fotograful de răsărit, o specie aparte”