Cum ar fi viața fără răsăriturile de la malul mării? Nu știu și nici nu-mi doresc vreodată să aflu. Iar ca mine, mulți iubitori de soare, la prima lui apariție din zi. Fotografia de răsărit și autorii lor sunt povești în sine, ce merită să fie cunoscute.

Invitata cu numărul 3 din seria fotografilor de răsărit este ANA BORACIU, alias annabythesea. De când am descoperit-o pe Instagram, am rămas fermecată de iscusința cu care ne încântă vizual. Subiectul ei central este marea, pe care o iubește cu o pasiune greu de imaginat. Marea face practic parte din ea, iar răsăriturile ei sunt poezie curată. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de ele.

Răspunsurile ei m-au uns la suflet, poate că pe unele dintre ele le intuiam înainte de a o întreba. Să mai menționez că nu locuiește la malul mării, dar asta nu a împiedicat-o cu nimic să-și aprofundeze iubirea pentru mare și soare?

Iată discuția noastră:

Știu că iubești și promovezi marea și răsăriturile. Ce înseamnă pentru tine răsărit la malul mării?

Răsăritul în general reprezintă început, dovada că ești, exiști și ești prezent la ceea ce va urma, răsăritul este optimism, răsăritul e momentul când revenim la lumină, lumină de care eu sunt foarte dependentă în ultimii ani.

Răsăritul la malul mării este cu totul special și îl ador. Este primul Lui spectacol în zi, apariția Soarelui grandios ieșind din valuri merită toate eforturile de a fi pe plajă la prima ora a dimineții, când somnul este dulce, când câteodată este vânt sau ger, dar nu vrei să pierzi locul în primul rând la cel mai bun spectacol al zilei.

Nu sunt o persoană matinală și iubesc somnul de dimineață, dar nu pot să fiu la mare și să nu pun alarma ceasului să mă trezească indiferent dacă buletinul meteo anunță sau nu răsărit, mă trezesc și verific cerul, camerele web și apoi văd ce am de făcut. Pare greu, dar odată ce apuci să guști din primul moment al dimineții, nu te mai saturi niciodată, este multă liniște și pace chiar și când marea e tumultoasă, fiind o energie care dă dependență.

Eu: Mie-mi zici? Eu cu somnul am o relație… pfooaiii, las’, mai bine nu mai zic. Dar pentru răsărit, îl las baltă de nu se vede.

Povestește-mi puțin despre momentul zero al pasiunii tale pentru răsărit și fotografie. Care a fost primul gând când ai știut că adori să faci fotografie de răsărit?

Am iubit fotografiile dintotdeauna, privindu-le ca pe aduceri aminte ale momentelor petrecute cu familia și prietenii în diverse ocazii. Am început să fac fotografii odată cu primul iPhone pe care l-am avut, dar pasiunea pentru fotografie și răsărit a venit mai târziu și probabil va rămâne cu mine până la sfârșit. Simpla joacă de a fotografia cu telefonul s-a transformat în pasiune pentru fotografie aproximativ în același timp cu îndrăgostirea de El și răsăritul Lui.

A fost un moment când am început să privesc totul altfel și zilele mi-au început cu răsăritul de atunci. Am trecut de la camera foto a telefonului la o cameră foto compactă încercând să exprim mai mult în imagini, să surprind cât mai fidel lumina de dimineață, câteodată razele bine conturate, norii, păsările și pescarii fiind prezente în majoritatea fotografiilor de la mal. Mi-a devenit o nevoie în timp să fiu la răsărit în perioadele când sunt la mare, fie că fac sau nu fotografii, fie că ele îmi reușesc sau nu, nici nu mai contează, minutele acelea foarte puține, câteodată sunt magie curată, sunt un spectacol de la care nu pot lipsi.

Eu: Ce chestie… Cred că și la mine a fost cam la fel. Când m-am apucat de răsărituri, m-am apucat și de fotografie. Sau invers, greu de zis. Bine, cu fotografia am cochetat mult mai demult, dar s-o transform cu adevărat în pasiune, cam pe acolo.

Ai un loc preferat pentru răsărit? Dacă da, care este acela?

La mal este locul preferat, la mal pe nisip, să simt scoicile trosnind sub tălpi și eu călcând ușor, încercând să sparg cât mai puține cochilii și să nu fac zgomot câteodată. În fotografii prefer într-adevăr răsăriturile cu pescari și păsări, sunt favoritele mele, sunt cele mai dinamice și cele mai animate. Iubesc de asemenea o salcie pe care o surprind în cadrele mele cât de des pot și căreia îi încredințez răsăriturile la care nu iau parte….

Eu: Ooo, salcia ta, de-ai ști de câte ori am admirat-o în fotografiile tale… Nu știu, are ceva în aspectul ei care te atrage instantaneu. Pe mine m-a fermecat.

Preferi singură sau însoțită la răsărit? Sau în compania altor fotografi?

Pe plajă să fiu e tot ce contează. Dar dacă aleg, aleg întotdeauna o plajă pustie uneia aglomerate, aleg un răsărit alături de oamenii dragi mie, care din fericire îmi împărtășesc pasiunea fotografică, vis a vis de un răsărit în singurătate. Asta nu înseamnă că nu gust din plin și momentele de solitudine și poate că sunt cea mai creativă în fotografie când sunt singură, când stau doar cu mine, cât și unde vreau, fără măsură. Sper ca ei, cei menționați mai sus, să nu citească asta și să mă abandoneze singură și-n creativitatea mea…

Eu: Me idem, cu mici variațiuni. Măi, cam mulți de idem avem. O fi vreo trăsătură feminină, ceva, că prea ne potrivim în multe.

La ce te gândești când încerci să surprinzi cele mai bune cadre?

Cele mai bune cadre nu știu dacă sunt întotdeauna și cele mai gândite. Sunt răsărituri cu “miză” mare în care m-am pierdut de emoție și fotografic vorbind, nu am făcut ceva de excepție, dar goana după cel mai bun cadru îmi place mai mult decât cadrul perfect în sine. Sunt multe momente în care emoția e constructivă și se transformă în cadre mult apreciate. “Alergătura” după fotografia perfectă face totul delicios, ascute privirea să găsească elemente pe care poate alții nu le văd sau nu le percep ca tine. Pentru că am început să fotografiez fără să studiez, m-am bazat întotdeauna pe ceea ce simt, pe emoțiile mele și până acum a funcționat.

Eu: Și eu care credeam că te gândești la o shaorma cu de toate, un mochaccino, masaj în talpă, factura la gaze, ceva mai palpabil, na, zic și io.

Ai pățit ceva hazliu la vreun răsărit? Dacă s-a întâmplat, cum ți-a influențat lucrul acesta la următoarele văzute și fotografiate?

Ceva hazliu?!?!? Am pățit-o cred, ca orice fotograf începător, să rămân de cu seara cu ISO setat la o valoare mare și tot răsăritul să fotografiez cu setările greșite, am observat de-abia acasă când am descărcat, ceva nu-mi părea în regulă la fiecare declanșare, dar continuam gândindu-mă ca e o lumină dificil de manageriat. Altădată am ajuns la răsărit fără card de memorie în cameră și am fotografiat cu succes doar cu telefonul.

Un răsărit cu totul aparte pentru mine, a fost într-o perioadă în care circulația era permisă doar după ora 5 dimineața, un februarie 2021, când am plecat din București la 4:30 cu gândul că la nevoie vom scrie pe declarație ceea ce-mi șoptise un prieten, că a fost o urgență medicală să ajutăm Soarele să iasă din mare…. Unde? La Epavă, în Costinești, la care am ajuns fără probleme. Ea, Evangelia era la locul ei. Soarele a răsărit după ce am ajuns pe plajă și ne-a răsfățat puțin zgârcit după o perdea de nori.

Eu: Aaaa, păi să mă fi văzut pe mine cum fotografiam cu capacul pus pe obiectiv. Mă rog, mă străduiam tare. Adorabili începătorii ăștia, pe cuvânt. Apoi… gata, nu mai zic nimica-nimicuța despre cât mă plâng să mă trezesc pentru răsărit. Auzi la ea, să vină de la București pentru un „amărât” de răsărit, în pandemie, mno, dacă nici asta nu mai e pasiune… nu știu ce mai e. Bine, unii ar numi-o nebunie. De fapt, și pasiunea e tot o formă de nebunie.

Dar să las fotografiile ei să vorbească cel mai bine…

Citește și Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Vasile Vînă sau Constanța 360.
Fotografii de răsărit, o specie aparte.

foto: Ana Boraciu

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024