Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan

„Adevăratele miracole nu sunt zgomotoase.” – Antoine de Saint-Exupery. La fel și răsăritul. Ce miracol îl poate întrece? Când el se întrepătrunde cu gânduri, inspirație, talent fotografic, rezultatul nu poate fi decât unul vibrant. Imagini fotografice ce transcend timpul. Amintiri și emoții pentru o viață întreagă.

A patra invitată din seria mea de fotografi de răsărit, este minunata GALIA DAN. Zic că-i minunată fiindcă e multilateral dezvoltată, așa cum îmi place mie să glumesc, pasiunea și talentul pentru fotografie nu sunt singurele ei atuuri. Scrie minunat, o găsiți pe blogul ei, plimbarelicumine.ro, manufacturează niște felicitări aniversare unicat, face tururi fotografice în țară, dar și în afara ei. S-a reinventat de câteva ori de-a lungul vieții ei și asta nu e puțin lucru. Iar fotografiile ei sunt feerie. Le privești și nu te mai saturi de ele.

Cum a fost primul răsărit fotografiat? Ți-l mai amintești?

Primul răsărit fotografiat are legătură cu primul dsrl, nikon D90 cumpărat în 2009 și probe cu primul obiectiv de kit. Adică răsărituri la Dunăre despre care nu îmi aduc aminte mare lucru, :))), pentru că eram preocupată de setările aparatului. Până am învățat compoziție și ce am de făcut cu camera a mai curs ceva apă pe Dunăre.

Eu: Erai atât de stresată de aparat, încât răsăritul nu mai conta… O fi curs, nu zic nu, numai că a fost de mare folos, uite ce cadre superbe faci acum.

Ce te atrage sau te motivează să mergi să fotografiezi răsăritul?

Mă atrage energia dimineții. Mă atrage clipa aia în care poți spune, da, trăiesc și azi și îl văd pe el… soarele. Mă atrage starea de bucurie profundă, ca o cale către libertate în care nu există disconfort sau nemulțumire a momentului, indiferent de km făcuți, indiferent de temperatură sau intemperii. Mi-a rămas o propoziție ca o ancoră în minte: „Omul e nefericit pentru că nu știe că este fericit.” Și cred că la răsărit izbutești să afli că poți fi fericit. Știi, când ajungem adulți, uităm că există un izvor de bucurie ascuns sub un morman de nisip din care țâșnește din când în când câte un jet. De fapt izvorul ăsta e permanent și uite, câte un jet iese la… Răsărit!

Eu: De-ai ști de câte ori am uitat și eu… până am redescoperit bucuria lucrurilor simple. E atâta viață și energie în ele, încât rămân mută de uimire cât de indolentă am fost. Bine, mai rămân mută și la răsărit, când merg singură, doar n-o să mă conversez cu pescărușii.

Care moment din răsărit îți place cel mai mult?

Toate momentele îmi plac. Din momentul când deschid ochii și pun talpa jos din pat, intru într-o transă ce o pot simți doar dacă plec singură. Știu toți din jurul meu că adevărata stare de fotograf o simt doar eu cu mine. Apoi drumul, indiferent că e cu mașina sau pe jos și așteptarea. Pot spune că atunci e punctul culminant. Lumina ce abia se ițește la un orizontul ce nu-i încă bine definit… atunci pândesc fiecare formă ce ia contur, miros aerul, ascult liniștea și aștept… privesc, ascult, ating, simt, gust totul în jurul meu, mă las stăpânită de simțuri.

Eu: Mmm… plăcerea de a savura un răsărit cu absolut toate simțurile chiar e divină. Te înțeleg perfect.

Ca fotograf, ce ai face și ce nu ai face la răsărit?

Ca fotograf nu aș avea așteptări de la răsărit. L-aș lua așa cum vine, chiar dacă poate am făcut sute de km în noapte să-l prind. Dar dacă e acolo, la întâlnire, aș da roată cu ochii pe toate locurile unde-și aruncă soarele lumina… nu doar la discul roșu. Îmi place să fiu atentă la cum se proiectează lumina în partea opusă.

Eu: Cum, adică nu ai boscorodi toată ziua că uite ce efort ai depus și soarele nu a fost în unghi de 45 grade, sau cu zece nori la stânga și țâșpe la dreapta? Sau n-a ieșit deloc? Nțțț… Recunosc public, eu am mai comis-o.

Ai avut vreodată tentația doar să admiri răsăritul, fără să-l imortalizezi? Pentru mine e cea mai mare provocare, recunosc.

Da, am avut situații în care deși am luat camera, nu am plecat cu imagini. E vorba de mine, de starea mea și de faptul că soarele e acolo mereu… vreau să-l privesc în față, fără să-i fac portret.

Eu: da, știu ce spui. Am trăit cele mai spectaculoase răsărituri doar simțindu-le și privindu-le.

Ai făcut sau ai avut parte de vreo trăsnaie sau întâmplare hazlie la răsărit? Dacă da, care a fost aceea?

Da, una dintre ele mi s-a întâmplat chiar la Sarichioi… când eram sigură că voi fi singură… dar ce să vezi… o grămadă de fotografi au crezut același lucru. Tot la Sarichioi, am plecat cu noaptea în cap și ajungând prea devreme am tras la o benzinărie în Tulcea cu gândul să stau 30 de minute să beau o cafea și să mai treacă timpul. A trecut de tot, pentru că am adormit în mașină și m-a prins răsăritul prin parbriz.

Eu: ahahahahaha!!! Te rog să mă ierți, dar când am citit, am râs cu lacrimi. N-am rezistat. Așa ceva… De departe, mi se pare cea mai haioasă situație, de la toți cei intervievați până acum. Nu mai zic de mine. Te și văd cum dormeai tu dulce, în timp ce soarele se zgâia la tine. Tot prin parbriz, evident.

Cum spuneam, răsăriturile Galiei sunt feerie. Admirați-le, cu ochii și cu sufletul, frumosul și stările ei din fotografii ne oferă ceea ce poate mulți dintre noi am uitat că avem. Calmul și fericirea.

Cititi si Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Ana Boraciu.

sau Fotografii de răsărit, o specie aparte.

foto: Galia Dan

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

2 thoughts on “Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografei Galia Dan

  1. Ana G.

    Fabiola, îți mulțumesc că descoperi, pentru noi, alte și alte poze care pe mine mă lasă cu gura căscată și îmi umplu sufletul de frumos. Îți mulțumesc și pentru oamenii minunați pe care ni-i prezinți.

    • Fabiola Ion

      Ana, asta îmi e și intenția. Lumea trebuie să vadă asemenea frumuseți și să cunoască măcar puțin oamenii din spatele lor. Îți mulțumesc că îi urmărești cu interes, iar pe mine că îi prezint. 🙂

Lasă un răspuns