Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Valodea V. Hodoro

De răsărit nu ai cum să te plictisești. Nici eu nu fac excepție, și nici de fotografii care iubesc același lucru ca și mine. Așa că, deși e chiar o provocare pentru mine să caut și să descopăr iubitori de soare, continui proiectul meu.

Azi îl am în prim plan pe VALODEA VALI HODORO. Deși îi cunosc fotografiile de puțin timp, ele m-au cucerit. Îl găsiți pe Instagram aici.

M-am decis cam târzior să îi lansez invitația de a-mi răspunde în scris întrebărilor mele mai mult sau mai puțin băgăcioase, dar a acceptat cu plăcere, ba mai mult, s-a mobilizat rapid. Partea mea preferată din toată discuția este că m-am regăsit uimitor de mult și de bine în răspunsurile lui. Parcă m-aș fi întrebat pe mine.

Ca să n-o mai lungesc, mai jos e discuția, cuvântul interviu mi se pare prea sobru pentru schimburile mele de replici cu invitații.

Cum a fost primul răsărit fotografiat? Ți-l mai amintești?

 

Primul răsărit… Chiar primul răsărit fotografiat nu mi-l amintesc, dar pot spune că l-am fotografiat în Vama Veche. Lucrez vara în Vamă, iar acolo nu ai cum să nu “te îmbolnăvești” de mare, soare și implicit de răsărit. Știu că pe vremea aia aveam un telefon cu o cameră slabă ca și rezoluție, cred că aveau 1 Mpx. Știu că mai am și acum unele fotografii salvate pe un CD. Ulterior mi-am luat o cameră foto compactă și am continuat ritualul, ca să îi spun așa.
Eu: de ce am senzația că toți fotografii de răsărit la prima lor experiență au avut la îndemână doar telefonul din dotare? Bine, eu la primul am avut toată familia după mine, târâtă forțat de mine. A fost… ăăă… provocator.

Ce te face să revii mereu la răsărit? Nu e chiar confortabil să te trezești de dimineață pentru asta.

Pentru mine răsăritul este un fel de yoga al minții. Îmi relaxează total mintea prin ceea ce văd cu ochii. Și nu neapărat trebuie sa fie o zi senină și să văd cum răsare soarele din mare. Găsesc de multe ori frumusețea chiar și într-o zi înnorată, când soarele nu se vede de perdeaua de nori sau de ceața densă. Marea are o magia a ei, de fiecare dată spectacolul este diferit și unic. Cu trezitul de dimineață nu am nicio problemă, chiar îmi face mare plăcere, indiferent dacă este frig afară. Pot spune că am depășit de mult timp zona de confort.
Eu: da, știu, răsăritul în sine creează un soi de dependență pe care puțini îl înțeleg. Încearcă răsărit pe ploaie sau baie în mare, vara, la 5 dimineața. Cu toate cuvintele din lume, nu poți exprima trăirea experimentată. Asta n-are treabă cu fotografia, dar merită simțit.

Ce sentiment te animă când fotografiezi?

 

Eu cred că aparatul foto a fost inventat de o persoană nostalgică, deci cred că Louis Jacques Mande-Daguer era un nostalgic. Deși trăiesc bucuria momentului atunci când văd ceea ce urmează să fotografiez, îmi place să retrăiesc momente prin răsfoirea fotografiilor pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Și dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt chiar puține, cred că undeva în jurul a 5000 de fotografii făcute doar la răsărit.
Eu: ce sentiment plăcut să poți călători înapoi în timp prin intermediul propriilor fotografii făcute… Bine, bucurie e și să faci fotografii cu nemiluita, vreo 300, doar la un singur răsărit. M-a furat entuziasmul în asemenea hal, că m-a uitat Dumnezeu cu degetul pe declanșator. Eu îți doresc să umpli galeria telefonului sau memoria cardul cu răsărituri. Sper că ți-am urat de bine.:))

Ca fotograf, ce ai face și ce nu ai face la răsărit?

Ce nu aș putea face la răsărit este să nu am la mine un dispozitiv cu care să pot imortaliza momentul… Nu plec niciodată de la răsărit cu mâna goală, dar am și momente în care îmi doresc să fiu doar martorul tăcut al frumuseții răsăritului. Mă așez pe o bancă și stau cumințel cu cafeaua în mână și cu ochii ațintiți la spectacol. Pentru că, nu e așa, o zi bună începe cu o cafea fierbinte și aromată la un răsărit de soare?!
Eu: Bineînțeles. Sau cu o citronadă rece, cu mentă și ghimbir. Asta, vara. Și da, am mai zis-o, consider că este cea mai mare provocare dacă reușești, ca fotograf, să cuprinzi doar cu ochii și sufletul un răsărit.

Te-a schimbat în vreun fel fotografia de răsărit? Care e cea mai mare satisfacție de pe urma ei?

Da, pot spune că m-a schimbat foarte mult. În primul rând, este terapie curată, cel puțin pentru mine asta este. Marea am iubit-o de când mă știu! Puse la un loc aceste ingrediente, marea, soarele și răsăritul, nu are cum să iasă decât rețeta ideală pentru începutul unei zile perfecte. Nu are cum să nu lase o amprentă rețeta asta, iar la mine, cred că pe zi ce trece, admirația pentru răsărit și implicit fotografia de răsărit se amplifică. Iar ca satisfactie, pot spune că bucuria celor care vizualizează prin intermediul media și social-media fotografiile mele, este și bucuria mea.
Eu: ce ziceam de dependență? Măcar e una sănătoasă, benefică pentru trup și suflet.

Ai făcut sau ai avut parte de vreo trăsnaie sau întâmplare hazlie la răsărit? Dacă da, care a fost aceea?

La mine nu are cum să nu se întâmple ceva hazliu la răsărit! Eu mă transform în momentul în care ajung cu camera în mână față în față cu răsăritul… În primul rând, în 60% dintre cazuri îmi vărs cafeaua. Mă prinde atât de tare momentul încât mă focusez pe peisaj și mereu uit că am pus cafeaua prin apropiere și o răstorn cu mâna, cu piciorul sau cu geanta foto. Câteodată pe toată, iar uneori, în cel mai fericit caz, apuc să mai recuperez ceva. Pe lângă acest “ritual” cu cafeaua, bineințeles că de multe ori mi s-a întâmplat să plec de acasă, uitând să iau acumulatorii camerei foto de la încărcat. Sau cel mai comic a fost când m-am trezit că deschizând geanta foto, aveam doar obiectivele foto și nu aveam body-ul camerei. Dar mulțumită tehnologiei, azi avem telefoanele care salvează momentul.
Eu: zic să te lași de cafea, n-are sens. Măcar la răsărit. Nu te lăsa de răsărit, da? :)) Iar „boala” asta cu uitatul de baterii sau carduri, stai liniștit, pe toți fotografii ne atinge. Stai să vezi cum e când uiți aparatul cu totul. Cred că sunt „the queen”.

 

Răsăriturile lui pot fi și ale tale. Ele ar trebui să existe în viața noastră, fie virtual, în fotografii, fie real. Odată ce ai văzut unul, viitoarele vor veni de la sine, fiindcă sunt o binecuvântare de care e păcat să ne lipsim.

 

foto: Valodea Vali Hodor

 

Citește și Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Vlad Eftenie. sau

Fotografii de răsărit, o specie aparte.

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

2 thoughts on “Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Valodea V. Hodoro

  1. Ana G.

    Minunății care te lasă fără cuvinte. Poți doar să le privești cu ochii larg deschiși, ca să poată intra cât mai multă frumusețe.

Lasă un răspuns