Nu întâmplător scriu azi, de Dragobete, despre iubire. Despre o altfel de iubire. Despre cea necondiționată, dezarmant de sinceră, a unui patruped. Despre o iubire de care nu ar trebui să ne privăm niciunul dintre noi, oamenii. Atunci când iubim un patruped, când în viața noastră există cel puțin unul, învățăm despre noi foarte multe.
Învățăm cum să iubim. Cum să ne iubim, noi pe noi. Învățăm că nicio avere din lumea asta nu poate cumpăra afecțiunea, devotamentul și iubirea unui câine.
Învățăm că iubirea nu e egoistă, nu e sfidătoare, scoate tot ce mai bun din noi, ne învață empatia și ne dezvoltă compasiunea. Și poate cea mai prețioasă dintre lecții, dată de un câine omului, e faptul că există această minunată creatură capabilă să-și ducă dovada de iubire până la propriul sacrificiu.
Am fost să vizitez Adăpostul Public pentru Animale Abandonate din Constanța, aflat pe strada Câmpul cu Flori, nr 11. Știam că există acest amplasament și îi promisesem fiicei mele mici că vom merge acolo. M-am dus cu zero așteptări și am plecat cu inima cocoșată de ce am văzut acolo.
Oamenii care m-au luat în primire, deosebit de amabili și dornici să ne dea cât mai multe informații, sau să răspundă curiozităților mele, m-au făcut să cred că mai există totuși, speranță. Însă ce a fost izbitor pentru mine, a fost numărul uriaș de patrupede aflate în adăpost.
În momentul în care am ajuns în dreptul țarcurilor, 400 de suflete au început să latre la unison. 400 de suflete își lătrau, cu toții, aceeași nevoie. Nu de hrană sau de apă, aveau din belșug, ci nevoia de iubire. O nevoie uriașă de atenție, blândețe, afecțiune.
Într-un cuvânt, iubire.
Unii dintre ei, cu vechimea unor ani de stat acolo, își lătrau furioși și deznădăjduiți, lipsa cuiva care să-i iubească și să-i ia acasă. Fiindcă, uneori, câinele, din prea multă neiubire, ură, abuz fizic, devine agresiv. E ultima lui formă de apărare, în lipsa iubirii.
Primul meu impuls… am înțepenit. Mă gândeam cum voi defila eu prin fața tuturor câinilor de acolo, să-i văd, să-i mângâi, să-i smotocesc puțin, știind că, momentan, doar atât pot face pentru ei. Știind că ei văd zilnic oameni care vin și pleacă, dar prea puțini au norocul să plece într-un nou cămin.
Rata de adopție este mult prea mică pentru câți câini se află acolo, iar numărul lor e în continuă creștere, fiindcă zilnic vin alții noi. Țarcurile devin astfel neîncăpătoare, supraglomerate, deși sunt deja amenajate unele noi. Cel mai important, niciun câine care se află aici, nu este eutanasiat. Legea nu mai permite lucrul acesta de mult timp, însă lipsa unui cămin cald și primitor își spune cuvântul din plin.
Nici nu apucasem să-i văd și ei erau deja agitați, lătrau încontinuu. De-abia când am plecat de acolo s-au liniștit. Cred că doar într-o mică măsură, fiindcă atunci când auzeau voci străine lor, până să vadă străinii, vacarmul era luat de la capăt.
Nu știu dacă vă puteți închipui cum e să latre/schelălăie 400 de câini în același timp, ideea e că eu cu „ghidul” nostru, cam urlam unul la altul ca să ne putem auzi și înțelege. În aer liber, da?
I-am privit cu drag și i-am înțeles pe toți. Pe cei jucăuși, pe cei timizi sau speriați, pe cei care se străduiau cu orice preț să-mi atragă atenția, dar și pe cei agresivi, care încercau să mă țină la distanță. Se află acolo câini pentru absolut toate gusturile, e imposibil, dacă îi vezi, să nu-ți dorești să iei acasă măcar unul. De la talie mică, mică, până la talie mare. Există acolo și câini de rasă, acum era un rottweiler, semn că abandonul de câini nu face discriminări de rasă.
Așadar, să nu mai fim atât de snobi și să dăm o căciulă de bani pe un câine care, de cele mai multe ori, nu participă la concursuri canine. Când pe lumea asta sunt extrem de multe suflete blânde și calde, mi se pare un păcat crunt să nu luăm acasă un suflet deja chinuit de soartă.
În plus toți câinii ajunși aici sunt deparazitați și sterilizați gratuit, nu trebuie să plătiți nimic.
Din experiență proprie pot spune că totuși, un câine metiș, fără pedigree sau stele-n frunte, crescut singur, abandonat, este de o sută de ori mai afectiv, inteligent, curios și iubitor decât unul care s-a născut și a crescut cu maxim de atenție și confort. Poate că lupta de supraviețuire i-a ascuțit simțurile sau pur și simplu știe să aprecieze mult mai mult dragostea unui om.
În loc să cumpărați un câine de la pet shop sau de oriunde altundeva, adoptați un câine! Și ei au dreptul la iubire, și ei merită toată atenția noastră.
Pentru detalii de adopție:
– mail: animaleabandonate@primaria-constanta.ro
– telefon: 0733 045 213
foto: eu
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Câtă primăvară încape într-o floare? - 24 martie 2023
- Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre - 9 martie 2023
- Sfânta Superficialitate, cea de toate zilele - 3 martie 2023
