Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Andrei Dobre

Aș putea vorbi despre răsărit la nesfârșit. Răsăritul este în sine, o poveste, o poveste care se poate rescrie oricând, oricum, de nenumărate ori în mii și mii de forme diferite. Răsăritul unește oameni, gânduri și emoții. Tot el unește fotografi, aducându-i împreună prin dragostea lor pentru el.

Azi îl prezint pe invitatul cu numărul opt, ANDREI DOBRE. Fotografiile lui au o sensibilitate aparte, chiar dacă soarele nu e atât de vizibil în toate. Subtilitatea lui însă o poți regăsi în fiecare fotografie, prin lumina pe care o oferă, reflexia sau razele lui diafane. Tehnica folosită, timpii lungi de expunere sau filtre, au creat o viziune aparte a răsăritului, care mie, uneia, îmi place tare mult. 

Mai jos este discuția noastră, asortată cu fotografiile lui. Sunt doar o parte, restul le găsiți pe pagina lui de Instagram pe care o găsiți aici.

Ce anume te atrage să faci fotografie de răsărit?

Având în vedere că sunt privilegiat de faptul că marea este atât de aproape, era oarecum normal să fiu atras de fotografia de răsărit, mai ales că îl pot surprinde pe tot parcursul anului. Diminețile la mare au un farmec aparte și cred că mulți și-ar dori să aibă parte de un astfel de spectacol de lumină și culoare.

Eu: cred că este ca un drog. E suficient să guști o singură dată și să-ți placă atât de mult, încât nu ai cum să îi reziști. Mării și implicit, răsăritului.

Ce sfat ai da celor care vor să surprindă răsăritul printr-o cameră foto?

În primul rând să se trezească. Cred că asta e cel mai important lucru atunci când dorești să surprinzi răsăritul. În al doilea rând după ce te-ai trezit sa nu te lași păcălit de vremea de afară. De multe ori se întâmplă să te uiți pe geam sau să verifici starea meteo pe telefon și să îți spui „nu cred că voi surprinde nimic azi!”. Trebuie să ieși din casă, chiar și într-o dimineață ce pare că va fi plictisitoare din punct de vedere fotografic.

Eu: o, da. Am ratat răsărituri spectaculoase, uitându-mă la trei prognoze diferite. La fel, mi-am furat-o bine de tot, când tot drăguțele de ele arătau soare orbitor. Mno, deci hai cu trezitul dis de dimineață!

În spatele aparatului există întodeauna un om. Dincolo de cunoștințele lui tehnice, aparatura folosită sau abilitățile lui practice, rămâne viziunea lui. Ce anume te inspiră cel mai mult în realizarea celor mai bune cadre?

Inspirația vine de cele mai multe ori pe moment. Atunci când ajungi în locația aleasă, te lași purtat de moment și ideile îți vin pe loc, cel puțin în cazul meu. Mereu există ceva nou în fiecare răsărit. Mai de fiecare care dată când ies la fotografiat și îmi propun să surprind marea într-un anumit mod, mi se întâmplă să constat că atunci când ajung acasă și verific cardul de memorie, să am fotografii total diferite de ceea ce îmi propusesem.

Eu: ești un norocos. Legenda spune că unii dintre noi nu găseam cardul în aparat când ajungeam acasă. Pentru că uitaserăm să-l și băgăm în aparat. Eu totuși cred că cea mai bună inspirație e chiar spectacolul răsăritului.

Ce simți când ești doar tu cu aparatul foto, în fața răsăritului?

Simt libertate și bucurie că pot face ceea ce mă pasionează.
Câteodată în încercarea de a prinde cel mai bun cadru, pierzi un pic din farmecul răsăritului. Fără să vrei nu mai ești atent la ceea ce se întâmplă, pentru că încerci alte setări sau alegi un alt loc mai favorabil. Încerc să nu mă las atras în această capcană și aleg mai întâi să trăiesc momentul, să admir culorile cerului, să simt mirosul mării, să-mi impregnez în memorie imaginea și abia mai apoi să-l surprind într-un cadru, pentru ca atunci când privesc fotografiile, să îmi aduc aminte de tot ceea ce a stat în spatele lor.

Eu: emoție și iar emoție. Și da, cea mai mare provocare a fotografilor de răsărit fix asta e. Să admir și să simt răsăritul prin toți porii sau să-l imortalizez? Se pare că tu echilibrezi perfect balanța.

Te-a schimbat în vreun fel fotografia de răsărit?

Nu știu dacă m-a schimbat în vreun fel fotografia de răsărit. Cred doar că am început să fiu mai atent la detaliile dimineților și să fiu mai recunoscător pentru tot ce pot să fac. Felul în care va răsări soarele, cum se va reflecta lumina pe luciul apei, cum să surprind valurile în funcție de vreme, sunt unele dintre detaliile pe care poate în trecut le treceam cu vederea sau pur și simplu nu le observam. Cu cât ieși mai des și încerci lucruri noi, cu atât rezultatele vor fi din ce mai bune și te vor face să aștepți următorul răsărit cu mare nerăbdare.

Eu: practic te-a perfecționat și te-a provocat să dai maximul din tine. A cam reușit, să știi.

Întrebarea mea preferată: ai făcut sau ai avut parte de vreo trăsnaie sau întâmplare hazlie la răsărit? Dacă da, care a fost aceeaÎntâmplări hazlii nu am avut.

Poate doar acum când mă gândesc la ele, mi se par amuzante. Dar atunci, pe moment nu mi se păreau deloc amuzante. Cele mai dese întâmplări sunt cele în care m-am udat până la glezne, iar afară să fie doar câteva grade cu plus. Dar una din cea mai „amuzantă” a fost când din neatenție am scăpat aparatul foto în apă. Evident că nu a mai funcționat după aceea, dar totuși e bine că acum stă la loc sigur pe un raft, să îmi aducă mereu aminte de cele întâmplate și că arta cere mereu sacrificii.

Eu: pfff… așa ceva… deci și cu pantalonii murați și cu aparatul înecat. De departe, ești campionul întrebării ăsteia de până acum. Bine, e un râs-plâns, dar da, arta cere mereu sacrificii.

Se spune că frumusețea se vede în ochii privitorului, eu cred că ea este vizibilă în talentul și munca fotografului.

Citiți și Răsăritul prin ochii, gândurile și lentila fotografului Bogdan Parpauti sau

Fotograful de răsărit, o specie aparte.

foto: Andrei Dobre

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Lasă un răspuns