Cu toții avem o pereche preferată de blugi. Mă rog, jeans, ca să fiu literar corectă. Doar că perechea asta de blugi se mai schimbă de-a lungul anilor. Sau, pur și simplu, se rup, se deteriorează și atunci apare năpasta că trebuie să-i înlocuiești. Nu cu alta din șifonier, ci cu alta nouă, fix ca cea după care plângi în pumni că n-a atins vârsta matusalemică, așa, ca de pensionarea ta.
Și-acum apare nenorocirea. Noi, ăștia 40+ sau în cazul meu, astea, e o adevărată saga să-ți cumperi o pereche de blugi, fix ca cei vechi de 10 ani (cel puțin). Sau unii care să fie utili, practici, nerupţi, necrăpaţi, nedecoloraţi deja, drepţi, cu buzunare în care chiar îţi poţi băga mâinile, nu de decor. Blugi care să nu fie colanţi de sală cu pretenţii de pantaloni de mers pe stradă, dar nici atât de evazaţi şi largi, încât bagi lejer pe dedesubt trei perechi de izmene iarna, când e ger. Sau un sac de dormit. O masă. Un covor, ceva.
Ştiţi, astea 40+, avem aşa, ceva cu şalele. Nu prea le mai lăsăm la vedere, ci le-mbrobodim bine, că deh, se ştie doar, de la şale dezvelite sau dezbrăcate ni se trag toate belelele. Mă rog, legenda pe care o ştiu eu cel puţin aşa povesteşte.
Mbunn… ca să n-o mai lungesc, perechea mea actuală şi ideală de blugi e simplă şi dreaptă.
Cu buzunare practicabile şi terminaţie cusută pe craci. Clasic, old school, d-astea.
Se duce clasica devenită peste noapte, adică io, la mall să cumpere cei mai clasici dintre clasicii blugi. Prin şifonierul meu se strâmbă la mine nişte rupturi de blugi, sau uşor evazaţi, da’ na, am ascultat prea mult Spring Waltz de Chopin şi mi s-a prelins clasicismul direct pe neuronul responsabil cu asta.
Mă mămică mă, aproape am făcut cruci când am văzut tarlaua lu’ blugu’ destrăbălat în oricare magazin din mall. Curca-n lemne era mic copchil pe lângă mine, cum priveam eu aşa galeş, citind aproape pe litere crop flare, short flare, high waist, leggins, boyfriend middle waist, slim straight şi alte englezisme. Parcă participam la olimpiada de engleză, încercând să încercuiesc răspunsul corect. Nici măcar pozele ajutătoare nu-mi sporeau cheful de a participa la concursul de probat atâtea modele. De unde naiba să ştiu eu care e aia care înseamnă blugi normali şi drepţi, ca stâlpul de telegraf?
Nu ştiu de unde am avut atâta răbdare să probez totuşi numai puţin de zece perechi.
Atât de sadică nu mă ştiam, da’ na, ce nu face o amărâtă perfectă pereche de blugi din mine. Şi dă-i şi luptă şi dă-i şi probează. Medalia de aur ar fi fost a mea, cu siguranţă, dacă s-ar acorda aşa ceva pentru sportul ăsta extrem. Pentru mine shopping înseamnă văzut, plăcut, cumpărat. Nicidecum aplecat, crăcănat, oftat, supt burta, încălţat, descălţat, transpirat. Cred că am dat jos două kilograme, în timp ce mă chinuiam uneori să dau jos sau să îmbrac cele mai imposibile modele sau să nu rup mai tare rupturile deja existente. Doamne apără şi păzeşte, de ce s-ar chinui o femeie în halul ăsta?
Doar că Ăl de Sus i s-a luat de câte ori l-am invocat, pe el şi neamurile sale. În ultimul magazin s-a produs minunea. Văzut, plăcut, probat şi cumpărat. Goarnele au sunat, victoria s-a adjudecat. Mi-am găsit perechea vieţii mele. De blugi. Nu credeam că voi avea norocul ăsta porcesc să găsesc normalitatea (mea) în Împărăția Blugului Modern.
Următoarea cu siguranţă va fi când ori se va rupe asta, ori va fi confiscată fără nicio remuşcare de vreuna din fetele din dotare.
Citește și Fusta și online-ul.
foto: pixabay.com
- Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
- Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
- Florile din viața mea - 9 aprilie 2023
2 thoughts on “Perechea vieții mele de blugi”