Cu toții avem niște flori în viețile noastre. Și când spun flori, mă refer la oamenii flori, cei care-și sărbătoresc azi onomastica. La cei care ne sunt mereu primăvară, zâmbet și emoție. La florile care ne fac viața mai frumoasă, mai colorată, mai parfumată.
Puțin nostalgică, arunc o privire în grădina mea și remarc că am fost binecuvântată cu multe flori, din cele mai diverse soiuri. Flori cu parfum nemuritor, pregnant, flori cu miros înțepător, flori diafane, flori de nu-mă-uita, flori speranță sau flori tari, puternice, prin culoare și miros.
Mi-au fost dragi toate, îmi sunt, pe unele le voi iubi mereu, pe altele aproape că le-am uitat, unele pur și simplu și-au ales alte grădini, poate mai primitoare, mai cu mult soare sau udate mai cu grijă sau mai des. Există flori-cometă, care m-au fermecat prin frumusețea lor orbitoare, strălucitoare, dar drumul lor scurt și efemer nu și-a găsit calea spre mine. Sau poate eu n-am vrut să fiu cerul negru, înstelat, pe unde să-și lase parfumul sau raza aurie mărturie. Mie mi-a plăcut întodeauna cerul deschis, senin și albastru.
Există o floare divină prezentă în mine, pe care eu am ales-o dintr-un timp ce nu există, dar care respiră prin mine.
Nu-i mai știu parfumul, forma sau culoarea, au trecut atâtea vieți de atunci, trăite sau uitate. Știu însă că din perfecțiunea ei am ales să-mi pictez apoi în suflet cele mai frumoase flori. Cele mai colorate și cele mai parfumate. Din floarea aceasta primordială, s-au desenat toate celelalte care mi-au însoțit sau încă îmi însoțesc existența. Și ce drum lung, parfumat și colorat a fost… încă mai este. De Florii, mereu mă gândesc la ea. La FLOAREA aceea.
Există în mine flori de liliac, flori cu petale sîngerii, flori imaculate, flori albastre sau crenguțe cu flori de copaci.
Fiind încă primăvară, acestea din urmă încă mai persistă. Parfumul lor e mult prea delicat ca să-l pot uita.
Nu mi-aș putea imagina viața fără ele. Fără flori, fără simbolistica lor, fără dorul, viața și iubirea din ele. Întotdeauna există iubire în ele. Totodată e atât de multă spiritualitate în seva lor, încât ne însoțesc mereu, în cele mai fericite și incredibile momente din viața noastră. Deopotrivă, și în cele mai negre sau sumbre scenarii, nedorite de nimeni. În ambele situații, realizez câtă forță și putere au florile, în fragilitatea lor.
Dar mai ales oamenii flori.
Să-i prețuim mereu. Să-i iubim. Să-i onorăm. Să-i visăm. Să nu-i uităm. Să-i lăsăm să ne facă viața frumoasă.
Citiți și Câtă primăvară încape într-o floare?.
foto: eu
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Cartea și fotografia, echilibrul perfect - 3 mai 2023
- Cărți gratuite în Constanța - 25 aprilie 2023
- Florile din viața mea - 9 aprilie 2023
