Eu, când aud cuvintele astea prin jurul meu, mă apucă așea o amețeală, o tensiune și o tahicardie, ce n-a văzut Parisul. Noțiunea de bunică o corelez cu un timp atât de îndepărtat de cel prezent, încât pe moment cred că mie mi se va întâmpla undeva, spre infinit. Adică niciodată.

Ei bine, când aud cuvintele astea din gura propriului copil, spuse cu emoție și lacrimi în ochi, io deja cre’că timpul își bate joc de mine nonșalant, arzând cu pasiune o halcă serioasă de timp. Adică, na, dacă tot nu-mi doresc eu prea curând așa ceva, de ce să nu trecem experiența direct la generația viitoare?

Chestia e că aseară fiică-mea mică a declarat răspicat O să fiu bunică!

Să-ți fie de bine draga mea, da’ vreau detalii serioase ca să nu fac vreun avc.

S-a produs un eveniment intergalatic acasă la noi. Dodo a depus un ou. Dodo este broasca țestoasă din posesia noastră (mai mult a ei) de vreo 10 ani, cred. O are de când era cât o nucă. A îngrijit-o cu devotament în tot acest timp, și iată că broscuța a ajuns să facă ouă. Mă rog, un ou. Bine, aici e aportul și a lui William Cap de Broască, partenerul ei de viață. Broscuțele au fost botezate de fiică-mea, evident.

Așa am înțeles emoția ei când a descoperit oul depus în curte, cel din imaginea de mai sus. Între timp, broasca era monitorizată cu mare atenție, fiindcă era tare agitată, își căuta loc de depus ouăle.

M-a cuprins și pe mine emoția, asta înseamnă că eu voi fi străbunică, nu?

Acum avem o groază de treabă. Citim, ne informăm despre reproducerea broaștelor țestoase de apă dulce, după cât timp eclozează puii, timpul de incubație, mediul, temperatura. Am mutat oul cu mare grijă într-un vas cu nisip, să-l putem supraveghea mai bine. Dacă îl lăsam acolo, risca să fie călcat, distrus sau să iasă puiul de broască și să treacă rapid la cele veșnice. Nevăzut, cădea în grilajul de scurgere sau murea de sete. Și nu puteam lăsa totul la voia întâmplării. Nu când evenimentul ăsta o va transforma pe fiică-mea în bunică.

Iar eu… o să fiu (stră)bunică. De broască țestoasă.

Citiți și Cel mai frumos compliment.

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
• Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
• Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024