Despre răsărit, iar. De multe ori am fost întrebată care sunt locurile de unde admir răsăriturile la malul mării. Și deși ele sunt destul de variate, există un loc în Constanța unde răsăriturile mi se par mereu speciale. Sau sunt eu suficient de norocoasă să le prind pe cele mai spectaculoase.
Acest loc mi s-a lipit de suflet pentru intimitatea pe care îl oferă. Nu de puține ori am fost doar eu pe o plajă întreagă și sentimentul e de neprețuit. În plus, indiferent de anotimp, locul este generos din punct de vedere fotografic, dacă ești dispus să ieși din zona de confort.
Aici pur și simplu cafeaua are alt gust, indiferent dacă este făcută acasă sau cumpărată.
Aici briza mării își spune altfel povestea. Aici soarele îmi zâmbește într-un fel anume, parcă mai cald și mai personal decât în alte locuri, unde îl împart fără tragere de inimă cu alți iubitori de răsărit. Aici nisipul rămâne mai dens între degete deși menirea lui e să se strecoare rapid printre ele. Scoicile au aceeași formă, dar alt miros. Iar timpul… întotdeauna parcă se dilată.
Aici găsesc mereu câte un pescăruș mai curios decât majoritatea speciei. Unii îmi pozează nonșalant, la jumătate de metru distanță de mine, privindu-mă ca pe o provocare, nu ca pe un intrus. Tot aici am găsit odată un câine vagabond care a stat lângă mine, păzindu-mă parcă. Drept mulțumire, l-am hrănit cu o bucată de sandwich și l-am imortalizat, înghețând clipa efemeră. Și tot aici am salvat un bărbat speriat de moarte de o haită de câini. Da, eu pe el, nu el pe mine.
Aici e locul.
Locul unui răsărit perfect, locul unei stări perfecte. Locul unei liniști perfecte. Sau al unui moment perfect. Aici e locul unei revelații. Aici e locul unde atunci când am chef de solitudine, nu mă dezamăgește niciodată. Și aici e locul unde amintirile multor răsărituri mi se strâng buluc, de parcă ele mă trăiesc pe mine, nu eu pe ele.
Fiecare loc de unde văd eu răsăritul are propriile lui povești uimitoare. Fiecare are câte o particularitate, căreia îi zâmbesc de fiecare dată când mă duc. Fiecare îmi este drag, în felul lor aparte. Dar răsăritul de acum a fost despre acest loc. Doar despre el.
Citește și Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (18)
Un cer și-un soare.
foto: eu
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
