La ultimele răsărituri la care am fost, indiferent dacă am fost singură sau în gașcă, am avut următoarea revelație. O revelație simplă, dar profundă, aș zice eu.
Răsăritul, așa cum îl văd eu, este un act intim.
O să ziceți că na, n-are cum să nu fie intim, când te trezești cu noaptea-n cap ca să-l vezi. Când ești singur cuc pe plajă, pe faleză sau mai știu eu pe unde te întâlnești cu Soarele, fix când face el ochi. Este, pentru că te afli în cea mai intimă întâlnire cu tine și cu Soarele. Nu mulți pot să stea în solitudine, liniștindu-și hoardele de gânduri din cap, bucurându-se de liniștea asurzitoare din acel moment. De moment, atât. E un paradox, dar pentru mulți această intimitate e copleșitoare, deseori inconfortabilă.
Cel mai fascinant e faptul că intimitatea lui sporește, mai ales când în jurul tău sunt adolescenți gălăgioși, după ceva petrecere, alergători matinali, bătrâni care fac aerosoli, fotografi sau cupluri de îndrăgostiți. Sau chiar când ești în compania cuiva. Deși întreaga ta atenție nu e pe momentul răsăritului, faptul că împărtășești cu cineva lucrul acesta, devine extrem de intim. Cel puțin pentru mine.
Iată cum un banal răsărit de soare poate deveni ceva atât de personal, intrinsec, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, în acel moment.
Pe mine intimitatea asta mă încarcă cu energie, este o resursă prețioasă pentru starea mea de bine. Spre ea mă orientez ori de câte ori simt nevoia de o doză de bine, în orice formă ar fi acel bine. Inspirație, meditație, contemplare, împărtășire de momente faine, ieșirea din rutină sau din zona de confort, toate acestea pentru mine reprezintă un act intim.
Nici apusurile, pe care le iubesc la fel de mult, nu mă inspiră și nu mă fericesc la fel de mult ca acest moment atât de matinal, dar plin de beneficii.
Intimitatea poate fi de multe feluri, dar de fiecare dată ea implică vulnerabilitate. Iar când o manifești la răsărit, în văzul tuturor și în același timp, doar tu cu tine, devine extrem de seducătoare. Sufletul îți este sedus de frumusețea răsăritului, dar mai ales, de ceva mult mai important. Ești sedus de autenticitatea ta. De cum ești tu, atunci, în acel moment.
Nu știu cum e pentru alții, dar pentru mine, asta creează adicție. O adicție sănătoasă, benefică.
Într-o lume năvalnică, falsă, cu pretenții de erudiție, cu principii de viață depășite, cu valori strâmbe sau date peste cap, să poți să fii tu, mai autentic decât ai fost vreodată, la răsărit, mi se pare răsplata supremă a Soarelui.
Așa că, din când în când, admirați un răsărit.
Citiți și Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (19) sau
Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (15)
foto: eu
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
