Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (22)

2 Comments 31 ianuarie 2024 Fabiola Ion

Uneori mi se pare că avem prea puțin timp să admirăm un răsărit. Prea puțin Soare, prea puțină emoție, prea puțină liniște. Sperăm ca la următorul să furăm încă un pic din spectacol, un pic din culoare, un pic din prezent. Și deși inspirăm cu nesaț răsăritul, nu ne putem sătura vreodată. Un drog ar zice unii, o nebunie neînțeleasă ar spune alții.

Răsăritul te seduce.

Pe mine m-a sedus cu mulți ani în urmă, aproape vreo zece. De atunci m-am întors la el, indiferent de anotimp. Uneori, indiferent de vreme. Sau de stare. Am tot încercat să-i cuprind liniștea firească cu toate simțurile, de fiecare dată am constatat cu uimire că răsăritul o poate defini în nenumărate moduri.

Azi m-a sedus cu amestecul de culoare. Îmi era tare dor de ea, sau poate că locul ăsta este magic. Între două click-uri de aparat, am furat un moment de respiro și mi-am pus o dorință, adresată Soarelui. Nici prima, nici ultima, îmi e imposibil să nu îi spun în gând cel puțin una. Îmi e imposibil să nu îi zâmbesc, în timp ce el, azi, m-a privit pieziș printre nori. Norii sunt singurii mei aliați, îl pot privi în voie mai mult timp, după ce iese din mare.

Răsăritul de azi a fost reconfortant. A fost cu flash-uri de la alte răsărituri, cu gânduri spuse sau nespuse. Cu o lebădă singuratică. Cu o cafea aromată. Cu un nisip parțial înghețat, cu pași prin el, cu mirosul inconfundabil al mării, cu sunetul și vibrația ei. Dacă stai și îi asculți valurile, vei afla răspunsurile. Nu la toate întrebările, dar cu siguranță la multe dintre zecile de întrebări pe care ni le tot punem. Probabil când nu vom mai avea, vom ști să prețuim un răsărit la adevărata lui valoare.

Răsăritul de azi a fost și despre mulțumesc. Și despre nou și vechi. Despre similitudini sau despre pur și simplu stat și privit. Despre veșnica provocare, stau doar să-l trăiesc acum și aici, sau trișez, furându-i amintiri fotografice? Mi-am promis, în sinea mea, că următorul va fi fără aparat foto. Până atunci, îl retrăiesc în imagini.

Pe cel de azi sau pe toate celelalte văzute.

Citește și Un cer și-un soare. sau

Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (20)

foto: eu

Despre
Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă.

Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.

Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)