Ni se predică pe toate canalele să fim mai buni. Sau buni. Să fim amabili, că doar nu ne costă nimic lucrul acesta. De acord, niciodată nu e prea mult să fim îndemnați spre a deveni variantele noastre cele mai bune, doar că amabilitatea se confundă grav cu bunătatea.
Să fii amabil, grețos de amabil uneori, nu înseamnă că sâmburele bunătății se dezvoltă armonios în tine. Nu, e stafidit de-a binelea. Nu înseamnă că ai capacitatea sau abilitatea de a te pune în papucii celuilalt, de a-i vedea perspectiva, sau de a empatiza cu el, chiar dacă ai călcat pe cioburi de dimineață și n-ai chef decât de lins rănile din tălpi. Sau poate doar de numărat scamele de pe pantalonii colegului/colegei de muncă.
Bunătatea înseamnă, că deși ești în profund dezacord cu celălalt, să știi să asculți, să vezi, să accepți neroziile celuilalt (dacă ție așa ți se par), fără nicio urmă de răutate. Să știi să-ți îmblânzești demonii personali, în niciun caz să îi azmuți pe celălalt. Fii liniștit, are și el propria herghelie, are ce face, nu se plictisește absolut deloc.
Sub falsa amabilitate se ascunde de fapt propria neputință, nicidecum bunătatea.
Bunătatea înseamnă să poți să vezi rănile, durerile, provocările sau luptele celuilalt, fără să îl judeci sau să-l muștruluiești. Fără aere de superioritate, mascate perfect sub umbrela amabilității. E doar o chestiune de timp până când falsa ta amabilitatea este spulberată de suflul proaspăt al autenticității personale.
Amabilitatea înseamnă amabilitate. Atât. Sau politețe. Înseamnă zâmbet de complezență, nu zâmbet cu și din suflet.
Bunătatea, însă, înseamnă ceva mai mult. Mult mai mult.
Înseamnă că atunci când cineva te acuză/jignește/rănește extrem de amabil, să poți să vezi că nu e despre tine, e despre el. Întotdeauna e despre el. Și deși poate părea copleșitor sau revoltător, în loc să sari la rândul tău, la beregata lui, să poți face un pas în spate. Știu, e un efort colosal uneori, dar e cel mai înțelept lucru pe care îl poți face.
Fiindcă bunătatea nu trebuie demonstrată. Ea e sau nu e. Ea vine din iubire. Iubirea de sine, de oameni, de frumosul din jurul tău. Sub orice formă ar fi el.
Citește și Există întotdeauna timp pentru ceea ce-ți place.
foto: pixabay.com
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Fotografiile au suflet - 24 iulie 2024
- Când ego-ul e regele sufletului tău - 22 mai 2024
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
