Iubirea nu e o oarecare zi

Despre iubire, în toate formele ei, s-a tot scris, cântat, pictat, ovaționat. Despre ce nu e de fapt, iubire, mai puțin. Despre reversul medaliei, sau ce punem pe piedestal, în numele iubirii sau pentru ea, mai puțin.

Iubirea nu e doar o zi.

Nu e nici măcar un răsărit sau un apus, o cină romantică, o grădină botanică oferită pe post de buchet de flori, un rolex, un maserati sau un penthouse. Nu, nici pe departe. Nu e un foc de artificii sau un concert regal. Nu e sclipici, nu se țipă în gura mare, nu se revendică și nici cerșește. Se păstrează cu sfințenie în suflet, se exprimă natural și firesc, fără ocolișuri sau cuvinte încrucișate.

Iubirea e o taină, cea mai sfântă dintre toate.

Iubirea e o alegere și o muncă constantă. Zilnică. Secundă de secundă. Ceas de ceas. Fără muncă se stinge și moare mai repede decât a scânteiat în sufletul tău. Degeaba ai în ogradă cea mai rară și prețioasă floare, dacă nu o uzi, nu o tratezi cu bunătate, nu îi acorzi atenție, nu ai grijă să îi oferi un mediu propice dezvoltării ei, se va usca. Direct, fără să te anunțe. Să înflorească, nici vorbă.

Știu, tu aștepti să-ți încânte ochii și și sufletul cu cele mai splendide flori, mai ales într-o anumită zi, să zicem 14, dar ghici ce, ea nu e Dumnezeu să facă minuni. Ea doar e.

Nicio zi, oricât de unică și și irepetebilă ar fi, nu poate însemna iubire. Poate fi o completare, da, o celebrare a cum o trăiești până în acel moment, dar cu siguranță nu o poți numi iubire. Când tot restul timpului de până atunci o simulezi, o tratezi cu indiferență, sau mai rău, o manifești cu pumni și coaste rupte, cum poți crede că e iubire?

Iubirea e hrană pentru trup și suflet. E vulnerabilitate, credință, încredere, comunicare, conexiune. E tot timpul, nu pe sărite, din doi în șapte, sau când are timp sau chef mușchiul inimii tale. Nu e doar în 14. Nici măcar în 29, 30 sau 31. Sau un norocos sau ghinionist 13, depinde cum privești. Nu va fi niciodată o singură zi. Ea este sau nu este. O simți sau nu, o hrănești sau nu. Întotdeauna alegerea îți aparține.

Doar că… iubirea nu e o zi. O clipă. Un moment.

Când o ataci, o pui la îndoială, o cerșești sau o revendici, ea se ofilește și moare. Când nu se mulează pe șablonul gândirii tale, la fel. Ar fi un fals în suflet s-o prețuiești subit într-o zi. Cu cât o țipi mai tare într-una anume, la grămadă cu restul lumii, de ochii lumii, cu atât mai rapid intervine procesul de deces.

Iar când se întâmplă asta, poți doar să-i pui fundiță pe cruce. Albastră sau roz, după preferință.

Citește și Amabilitate nu înseamnă bunătate.

foto: eu

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Am descoperit că-mi place să mă joc cu literele, să le potrivesc zâmbetului, să le dau sens și valoare. Deși nu le-am studiat îndeajuns, ele mi-au pătruns în suflet, apreciind astfel puterea lor incontestabilă. Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă. Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.

Lasă un răspuns