Epopeea mea prin frumusețea răsăriturilor continuă, fiecare dintre el venind cu un cadou, o lecție, o revelație, o bucurie sau, de ce nu, o tristețe.
Viața nimănui nu e liniară, iar eu nu fac excepție.
Fiecare dintre noi are suișuri și coborâșuri, extaze și agonii, bucurii și tristeți. Martie a debutat pentru mine prost, dar finalul lui măcar a fost cu Soare. Cu mult Soare. M-am bucurat din plin de el, dar și de răsăriturile lui.
Ultimele mele răsărituri au fost despre realinierea mea cu mine, despre autenticitate, despre nu-uri hotărâte și despre da-uri rare, dar din toată inima. Uitasem cum e să spun nu. Au fost despre mulți pași, mult introspecție, multă liniște, despre zâmbet cu sufletul mie, dar și Soarelui. Despre încredere, despre dialoguri neterminate, despre mult cer gri, dar și fărâme de Soare binemeritat.
Dacă e să spun un singur motiv pentru care iubesc eu răsăriturile, acesta ar fi liniștea.
E o liniște prezentă în tot și toate la acea oră matinală a zilei, încât mă fascinează de fiecare dată. E o liniște care vibrează adânc în mine, care mă reîntregește, ori de câte ori mă simt pierdută în hățișul de gânduri, de treburi, de îndoieli, de nesiguranțe sau neliniști. Doar Soarele m-ar mai putea fascina atât de tare, cum o face de altfel mereu, dar doar când își alege momentele lui.
Ultimele răsărituri au fost mult mai puțin despre a fotografia, mult mai mult pentru a mă regăsi în natură. În valuri timide sau zgomotoase de mare, sărutând neobosit țărmul mării, în crenguțe parfumate de cireș înflorit, în iarbă cu miros de rouă proaspătă, un câine zăbăuc, debordând de energie. În zbor de păsări călătoare sau pescăruși zgomotoși.
Răsăriturile au fost ca un început de primăvară. Capricioase, dar cu renașteri de eu-uri, părți din mine uitate, pierdute sau ignorate. Despre cine sunt eu, de fapt. Și cel mai important, cred eu, despre schimbat de rutine, de mentalitate, de convingeri limitative cu care, din păcate, mulți dintre noi venim la pachet.
Răsăritul, în general, este mereu despre nou. Un nou început de zi, un nou debut în… orice. Orice gândești, visezi, dorești. Și avem atât de puțin timp de visat, de exemplu. De creat. De admirat. De iubit.
Citește și Tu știi să spui NU?
sau Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (23)
foto: eu
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (24) - 1 aprilie 2024
- Spiritualitate - 19 martie 2024
