Tăcerile sunt scrise în amintiri. Tăcerile devin tăceri când niciun cuvânt nu mai devine poezia sufletului. Tăcerile se nasc când totul și nimic s-a spus. Sau s-a simțit. Tăcerile mor când preaplinul inimii se cere eliberat. Tăcerile își scriu propria poveste, cu un murmur subtil al emoției neînțelese, ca apoi să plutescă etern și suav peste toată lumea cuvintelor emise.
Tăcerile ne scufundă. Citeşte mai mult…
Avem parte de o toamnă lungă și frumoasă, călduroasă, cu răsărituri pe măsură. Avem în noi toată frumusețea naturii, tot ceea ce refuzăm să vedem uneori. Avem divinitate, bunătate, frumusețe nemărginită și multă iubire. Atât de multă că uităm să o mai vedem, să o oferim și să o primim. Exact ca un răsărit.
Răsăritul meu e al oricui altcuiva, diferă doar capacitatea fiecăruia de a-l integra în Citeşte mai mult…
Mi se făcu dor de puțină filosofeală. Așa, ca de sfârșit de zi. Zi plină, ca oricare alta, în care nu prea ai timp să-ți auzi gândurile, doar frânturi din ele, uneori în picaj liber, alteori în cel mai săltăreț ritm posibil.
Noi, oamenii, ființe foarte ciudate. Când avem liniște, ne e dor de agitație și adrenalină, când avem aceste lucruri, subit ni se face dor de calmitate, de echilibrul nostru interior. Citeşte mai mult…