Program cu elevii, 10 minute!!!

Nu știu ce vise minunate a avut persoana responsabilă cu o asemenea invenție, dar program mai eficient decât cel expus la ușa secretariatului liceului unde învață fiică-mea eu una, n-am mai văzut.

Nu am cum să nu mă minunez despre un asemenea fapt pentru că deși trăim în secolul puțin spus al vitezei, totuși, unele lucruri trebuie făcute cu ceva mai multă răbdare. Sau probabil au vrut să se Citeşte mai mult…

Mesaj

mesaj-iphone-620x349

În ultima vreme primesc mai multe mesaje decât de obicei. Din cele mai variate, mai nostime, mai nepotrivite sau mai inteligente. Reacţiile mele sunt pe măsură. 

Orele la care le primesc sunt la fel, din cele mai mai diverse. De la cele mai matinale până la cele mai întârziate în noapte. Am o doamnă drăguţă care în fiecare dimineaţă, prin felul ei, îmi aminteşte ce zi e. Dacă nu dimineaţa, atunci Citeşte mai mult…

(Prima) impresie din tabără

Prima impresie a buburuzei de când a ajuns, fix din prima zi, a fost spre marea ei dezamăgire că nu are wi-fi. În tabără. Vaiii, ce tragedie, vă daţi seama??? Nu că ar fi contat câte fete sunt în cameră, ce condiţii au, ce gust are mâncarea. Nuu! Cum mai putea ea să-mi trimită poze, impresii, aşa, la cald? Şi normal, cum să stea departe de lumea virtuală? (Cred că mai degrabă asta.)

pro-sau-contra-telefonul-mobil-este-util-pentru-un-copil_size2

Motiv pentru Citeşte mai mult…

Grupul mămicilor disperate

durerea-de-cap-persistenta

Un perete de dat cu capu’ mai aveți? Că eu i-am spart pe toţi! :)))

De când cu era modernă în care trăim, încercăm să fim în contact aproape direct, în timp real, cu toți cei apropiați și nu numai. Facebook, Twitter, WhatsApp, Viber, Y!Messenger și câte naiba or mai fi, că eu doar de atâtea am habar la momentul actual, toate sunt pentru a comunica rapid ce vrem. Și sunt bine gândite cred eu, Citeşte mai mult…