Tăcerea ca o poveste

Tăcerile sunt scrise în amintiri. Tăcerile devin tăceri când niciun cuvânt nu mai devine poezia sufletului. Tăcerile se nasc când totul și nimic s-a spus. Sau s-a simțit. Tăcerile mor când preaplinul inimii se cere eliberat. Tăcerile își scriu propria poveste, cu un murmur subtil al emoției neînțelese, ca apoi să plutescă etern și suav peste toată lumea cuvintelor emise.

Tăcerile ne scufundă. Citeşte mai mult…

Apusul meu e roșu

Apusurile mele, ultimele pe care le-am văzut, au vrut să nu mă dezamăgească, desenându-se în aproape toată paleta de culori. La final în roșu, un roșu atât de vibrant încât cu greu m-am despărțit de ele. Apusul meu e roșu. Întotdeauna. Asta gândeam de fiecare dată. De parcă natura știa deja ce gândesc sau ce-mi doresc de la el. De la apus.

Îmi amintesc cu dulce nostalgie de primul (roșu) Citeşte mai mult…