O toamnă cât o vară de frumoasă

E prima toamnă pe care o trăiesc cu atâta uimire, de cald și de frumos. E prima toamnă pe care o ador cu atâta drag de culoare și temperaturi de veritabilă vară. Pentru mine, e prima toamnă de care încă, deși e în plin apogeu, eu nu mă pot sătura de ea.

Acum își etalează toată paleta coloristică specifică, mai ales în zona montană. Deși îmi e familiară, nu mă satur să îmi răsfăț retina. Nu mă Citeşte mai mult…

De prin vacanţe adunate (3)

Să mai scot din tolba cu amintiri nişte poveşti dintre acestea grăitoare, elocvente, de genul „voi să nu păţiţi, nici să nimeriţi”. La voi să fie zen, armonie, delectare şi tot ce mai vreţi să se întâmple în vacanţele dumneavoastră. Las’ să am eu din astea cu adrenalină, cu da’ de ce mie, cu din nou, cu e, hai, că pe asta n-o păţisem. Adunate pe aici, material de zâmbete.

De data aceasta e despre Citeşte mai mult…

Iarna nu-i ca vara și nici alergatu’ ca pozatu’

M-a făcut muma poetă și am născut din puțul gândirii mele profunde un nou aforism. Mă rog, a doua parte e creație proprie, prima, cu iarna și vara o știe toată lumea. Pupa-m-aș pe frunte, ce geniu literar pot fi!

Totuși, să nu mă abat de la ce-a vrut să zică de fapt autoru’. Avantajele verii în fața iernii le știe toată lumea, dar pe cele ale fotografiatului în detrimentul alergatului, eiii… Citeşte mai mult…

Jurnalul unui răsărit de soare

20180523_075816

În urmă cu douăzeci de ani m-am îndrăgostit iremediabil de apusuri, iar acum doi ani am redescoperit frumusețea lor aparte. Le-am iubit şi încă o mai fac. Ele reprezintă promisiunea unui nou început,  o nouă zi, o nouă șansă, o binecuvântare sau un final spectaculos al unei zile deosebite. Am surprins în poze multe dintre ele ori de câte ori am avut ocazia. Deși niciodată la fel, ele mi-au spus Citeşte mai mult…

Încep (iar) şcoala!

back-to-school-2628012_960_720

Pentru a țâșpea mia oară, că mie aşa mi se pare, încep din nou şcoala. Deh, am avut trei luni la dispoziție să uit de ea, am avut și eu vacanță în vacanță, mi-a priit somnul dulce de dimineață mie și apropiaților, am redus numărul drumurilor zilnice, ce să mai… viață roz chilot a scris pe mine.

Acum încep plină de entuziasm, cu uniformă nou-nouţă, cu pantofiori de lac în picioare, fundițe-n Citeşte mai mult…

În arșița verii…

vara_canicula

Am crezut că vara mă mai relaxez și eu, vine vacanța copiilor mult dorită, mult visată de adulți și mai elimin din responsabilități. Ce dacă ea vine la pachet cu ploi ce nu se mai opresc sau arșiță zi și noapte. Că doar e vară.

Până acum n-am dat astfel de semne, poate de acum încolo. Mai fur și eu ce-i drept niște momente, dar și alea sunt ciuntite sau fragmentate de diverse solicitări din Citeşte mai mult…

Dacă ploaia s-ar opri…

Rain-on-Thassos

Vorba cântecului ”Poate dacă ploaia s-ar opri/Și din cer n-ar să mai cadă lacrimi…” aș putea și eu:

– să am geamurile curate și uscate;

– să mă gândesc ce pereche de sandale scot la plimbare, asta dacă scapă vreuna de ochii de șoim ai fiică-mii, cizmele de cauciuc nu mai sunt pă trend, nici puloverele sau blugii lungi. La naiba, nici nu simt că e vară, degetele de la picioare sunt bine Citeşte mai mult…

O noapte de vară

image

E vară. E cald. E chiar foarte cald. Uneori asta poate produce disconfort, mai ales la somn. Sau poate sunt de vină un cappuccino și 600 ml de ceai verde consumate de mine pe durata întregii zile. 

Cert este că seara, la culcare, nu pot adormi. Aerul condiționat merge dar pe mine Moș Ene refuză cu desăvârșire să mă viziteze. El combinat cu sforăiturile soțului care se pare că nici un gâdilat Citeşte mai mult…

Iarna car, vara sanie…

Da, de ce nu? Să luăm aminte la această zicală veche. Oamenii gospodari aşa ar face. 

Eu azi am transformat-o culinar. Mâncam şi mă amuzam. Păi ce naiba să fac? Mai ales când m-am trezit cu faţa la cearşaf, cu cafeaua la nas, dar nebăută, din lipsă de timp. Am plecat la serviciu cu capsa pusă, mi-am băut aici cafeaua şi apoi i s-a făcut milă lui Dumnezeu de mine, a zis că n-are rost să fiu cutroasă Citeşte mai mult…

Bunica eroină

image

Buburuzele mele sunt foarte norocoase. Fiindcă au o bunică jos pălăria. Vară de vară, ea se ocupă de distracția lor din timpul săptămânii, în weekend acest lucru revenind în grija noastră, a părinților.

De mici fiind le-a dus la plajă, în parcuri, locuri de distracții, au făcut cam tot ce se poate face într-o vacanță de vară la mal de mare. Anul trecut au ajuns și la Techirghiol, la nămol, ea pentru Citeşte mai mult…