Zâmbetul pur, senin şi nealterat al unui copil este unul dintre cele mai mari satisfacţii pe care ţi le oferă viaţa. Zâmbetele a zeci, sute, mii de copii văzute de noi adulții, într-o viaţă întreagă, te duc imediat în propria copilărie de unde pentru câteva momente nu ai vrea să te mai întorci. Iar când este vorba de propriul copil ai face absolut orice să i-l vezi permanent pe buze.
Pe Ana nu o cunosc personal, în schimb îl cunosc pe cel care mi-a vorbit despre ea. E o puştoaică plină de viaţă de numai 13 ani cu zâmbetul pe buze, cu o copilărie frumoasă şi tot viitorul aşternându-i-se în faţă. O simplă și banală zi i-a rescris destinul cum nu-și imagina că poate fi vreodată posibil. A fost ziua în care avea să afle că viaţa ei s-a schimbat într-o secundă, secundă care face diferenţa între viaţă şi moarte. A aflat că are o formă de de cancer osos ce îi atacă fără milă trupul.
După ce am aflat de cazul Anei, m-am gândit automat la părinții ei. Nu mi-aș dori niciodată să simt sau să știu ce se află în sufletele lor și cum un astfel de diagnostic îți schimbă total percepția asupra vieții. Apoi m-am gândit la fetele mele și am realizat că, la fel, niciodată nu-mi voi putea exprima recunoștința în fața divinității că nu sunt ele în locul ei. Când un părinte află că propiul copil suferă de cancer, în orice formă ar fi el, întreaga lui lume se prăbușeste. Axa perfect dreaptă după care își ghidează viața i se frânge într-un mod dureros și cuvintele sunt de prisos pentru a-i putea readuce zâmbetul pe buze lui, dar mai ales pe cele ale copilului său.
Pentru câteva momente am făcut un exercițiu de imaginație și am încercat să mă așez în pantofii ei. Vă spun sincer că am dat greș, efectiv nu am putut. Creierul și imaginația pur și simplu au refuzat cu desăvârșire să proceseze această comandă. În schimb, automat am pus mâna pe telefon și am trimis mai multe sms-uri la numărul 8828, cu mențiunea „Ana”. Un gest mic dar care știu cât de mult înseamnă pentru ea. Pentru a-i salva viața.
Știu, n-a venit încă vremea lui „de Crăciun fii mai bun” dar oare chiar avem nevoie de asta pentru a ne deschide inimile în fața unui strigăt de ajutor? Oare nu în fiecare zi trebuie să facem asta? Oare nu așa reușim să readucem zâmbetul pe chipul Anei?
Vă invit să citiți povestea ei în linkul de mai jos, este încercarea deloc ușoară a părinților de a face imposibilul și de a-și salva copilul. Nu o să vă răpească mai mult de trei minute din timpul vostru. Și vă mai invit să faceți ceva. Să încercați preț de aceleași minute să vă imaginați cum ar fi dacă ați avea un copil într-o astfel de situație. Pentru mine a fost imposibil.
Mi-ar plăcea să cred că putem da dovadă de empatie și prin gesturi mici să realizăm lucruri mari. Să oferim șansa unui copil de a putea să-și împlinească visurile.
Haideți împreună să readucem zâmbetul pe chipul Anei!
Bucur Mihai – tel: 0741 071 311, e-mail: mb_gec@yahoo.com
- Banca BCR, IBAN EURO: RO31 RNCB 0086 1417 1703 0006
Bucur Camelia Mihaela –
- BancPost, IBAN lei: RO54 BPOS 7050 0913 130 RON 01
sau
ASOCIATIA VolunDar cu mentiunea „Pentru Ana”
Roxana Petrescu – voluntar resposabil de caz: 0799.869.489
VolunDar@gmail.com
- Cont IBAN RO05 RZBR 0000 0600 1806 5098, deschis la Raiffeisen Bank
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (24) - 1 aprilie 2024
- Spiritualitate - 19 martie 2024
Pingback: Buletin de ştiri | Poteci de dor