Nu aș fi scris despre Moș Nicolae de anul acesta, dacă pentru mine nu ar fi fost relevant, în cel mai simplu mod cu putință. După un anumit timp, după ce l-am simțit pe Moș din toate perspectivele, copil, adolescent și adult, când bucuria adusă de el a fost și materială și spirituală, acum generozitatea lui practic a bătut lejer la fund toate cadourile lui de până acum. Plăcute sau neplăcute.
Ieri, aproape în ajun, am fost întrebată nonșalant și cu cea mai mare sinceritate ce-mi doresc să-mi aducă Moș Nicolae. Nici dacă mi se comunica că tocmai ce am câștigat la loto trei milioane de euro (apropo, ăsta e un vis de-al meu) sau plec mâine pentru o lună în Bali, tot n-aș fi rămas cu gura căscată ca acum. M-a blocat întrebarea.
Pur și simplu, nu mă gândisem nici măcar o secundă la ce mi-aș dori eu. Mintea mea era focusată atât de tare pe ce cadouri aș putea (mă rog, Moșu’) oferi, încât varianta că aș putea primi ceva de la el era practic, zero.
M-am regrupat rapid, am închis gura și am început să înșir în gând clasicele… sănătate, un Lamborghini, piscina asortată la vila aia de pe Coasta de Azur, fericire și ce s-o mai găsi prin sacul Moșului pentru mine.
Apoi am articulat clar și răspicat, nimic. Da’ nimic.
Chiar nu-mi doream nimic în mod special, material sau nu. Chestie care m-a surprins teribil, fiindcă nu mi-am putut închipui ca eu vreodată să nu vreau nimic. Cum, mă, să nu-mi doresc nimic?
Vidul din butoiul cu dorințe era complet. În acel moment eu CHIAR NU-MI DOREAM NIMIC. Nimic pentru mine. Nu știu dacă e bine sau rău, dar nici că-mi păsa. Așa că doar m-am mirat preț de vreo două secunde de lipsa mea de entuziasm pentru orice formă de cadou și mi-am văzut de treabă. Asta până m-a lovit meteoritul de cadou primit. Necerut, negândit sau neimaginat.
Un cadou atât de simplu, dar atât de perfect că aproape mi-a plesnit inima de bucurie. Să ne înțelegem, pentru mine e cadoul perfect. Fiind unul nematerial, probabil nu ar impresiona nici o legiune de băbuțe drăguțe, înnebunite de cele mai mari reduceri de oale și tigăi. Izmene sau pungi de unică folosință. Nu contează.
Așa că dacă n-am cerut nimic, am primit cu vârf și îndesat. Cadoul consta într-un simplu mesaj:
Să știi că mă uit de cazări pentru vacanța din februarie. Vreau să merg cu D. la ski.
Este că nu e nimic senzațional în rândurile astea?
Ei bine, pentru mine, chiar este. Mesajul este de la fiica mea cea mare care vrea să petreacă timp cu sora ei mai mică, fără noi, părinții. Nu știu cum e pe la alții, în familiile cu doi copii, dar când un tânăr adult, dornic să-și ia cât mai repede zborul din cuibul părintesc, să experimenteze de unul singur plăcerile vieții, e cam greu să-l mai prinzi cu arcanul și să-l mai aduci de unde a plecat. D-apăi să mai petreacă exclusiv timp cu sora/fratele mai mic. Și nu oricum, ci la ski, o activitate pe care cea mică o adoră.
Așadar, Moș Niculae… mulțumesc pentru minunăția asta de cadou. Chiar îți mulțumesc. Nici nu știi ce bucurie imensă mi-ai făcut. E confirmarea mea că la capitolul copii chiar n-am dat greș.
foto: pixabay.com
Citește și Moşu’ meu romantic.
Am descoperit că, așezate cu grijă în vârful unei penițe meșteșugite, ele pot crea un întreg univers, menit să schițeze uneori destine. Astfel, prin intermediul lor, pot transmite o stare de bine frunților încruntate de atâtea griji sau pot stârni emoții în inimi închistate, care au uitat să simtă.
Prin ele, am descoperit oameni și întâmplări, vise și speranțe, zâmbete și lacrimi. De fapt m-am descoperit pe mine, într-o altă formă, poate cea mai autentică dintre toate, iar pentru asta nu mă pot simți decât binecuvântată și recunoscătoare.
- Lucrurile bune vin când vor ele, nu când vrem noi - 16 aprilie 2024
- Și dac-aș fi un răsărit, tot aș admira unul (24) - 1 aprilie 2024
- Spiritualitate - 19 martie 2024
4 thoughts on “Un Moș Nicolae neprețuit”